Căderea unui fluture într-un om
fericit e cel ce râde cu mâinile
și planează printre ninsori demente ridicându-se
dinspre cimitire la cer
pe lama ascuțită dintre viață și moarte îmi așez pașii
fără să mă tai
plutesc și am o putere deosebită
sărut fulgi de zăpadă fără să-i topesc
era un fel anume cum se iveau noaptea și liniștea
în clipa aceea
ca o mărgică într-un pahar de palincă trăind
pînă cînd se termină de spus tatăl nostru
priveam cum absorbi întunericul și-l prefaci în lumină
și fluturele m-a izbit brusc atît de puternic
aidoma ploii pline de vrajă sub care statuia
face primul gest
îi simt de-atunci aripile imense în mine și
nu-mi trebuie trup nici rugăciune să-mi încep zborul
cred că vom sfîrși împreună
precum stînca și fluviul ce naște din ea
o respirație e întotdeauna suma altor două
dacă întinzi brațele
o să mă răstignească pe tine
poezie de Leonard Ancuța (16 septembrie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuța
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre râs
- poezii despre fluturi
- poezii despre întuneric
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre sărut
- poezii despre sculptură
- poezii despre religie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.