Ce rămâne
Aer prospăt după ploaie
Îmi pătrunde în odaie
Pe fereastră și îmi lasă
Izul său de amiroasă
Nici nu-mi vine să mai plec
Spre vreun monument aztec
Câtă liniște și pace
Împrejur mi se desface!
Și cobor ca într-un templu
dinăuntru. Să contemplu
Cum particula atestă
Milosârdia celestă;
Înțeleg că nu-nțeleg
Toată mila și iubirea
Creatorului întreg
Care copleșește firea
Aer proaspăt după ploaie
Îmi pătrunde în odaie
Că și blânda mea Negruța
Cu privirea austeră
Leagănă-se huța-huța
Dintr-o sferă-n altă sferă
Ochii ei plini de tristețe
Parcă plâng și-mi dau binețe:
Că rămâne, nu rămâne
Ceva după noi, bătrâne
Asta-i altă calimeră!
poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.