Popor fără istoric
De ce se scrie într-una istoria în fals,
N-ajunge oare sângele vărsat?
Ne închipuim că viața-i tot un vals,
Am și uitat, că dansul pe cadavre e-un păcat?!
Și cine-o scrie, nu știm. Nu întrebăm
Ce interese au, de ce-s meschine.
Suntem total indiferenți și-i acceptăm
Și umplem țara, neamul, lumea de rușine?!
Nici de-adevăr nu mai avem habar,
Trăim doar ca să trecem zile-n rând.
Nici la părinți, n-avem un gând măcar...
Ce-a fost demult, se șterge, preferăm " curând"?!
La școli copiii învață- vorba vine-
Despre contemporani futili și-anoști...
N-au etalon, să învețe zborul la înălțime!
Vrem viitor, de superficiali, de-agnostici, sau de proști?!
Dar nici neștiința nu-i așa de gravă
Pe cât minciuna într-una invocată...
Nu-s, dar se cred, eroi, de gașcă sau enclavă,
Făcând din sfântul neam- bandit, din țară- o spurcată!
Nemaiavând nicicum din rădăcini
Ne-a părăsit deja orice putere.
Deși cunoaștem vinovații - știm că nu-s străini -
Naivi, tot noi îi venerăm și-i umplem de avere!?
Ne merităm și soarta țării și destine,
Trăim cu ignoranța într-un păcat...
Încet, încet, vom pierde viitorul ce ne vine
Și vom sfârși în declin... Pământu-i săturat!
Istoria-i acum doar simplă conjunctură
În folosul celor ce nu scriu, ce fac!?...
Pierzându-ne pe veci, tot ce-am trăit și morți... E-o făcătură!
Decideți!!! Timpu-i scurt schimbării... Pierdeți iară veac?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.