Sufletul mi-e veșted
Sufletul mi-e veșted ca târzia toamnă,
Stins mi-e ca vulcanul ros de bătrânețe;
Jos, la poale,-s pajiști, doruri vii, aprinse,
El e-nchis în noapte, orb la frumusețe.
Iartă-mi legământul dragostei aprinse,
Iartă vâlvătaia ce-am aprins în tine.
Am crezut eu însumi că iubesc fierbinte,
Negândind că stins e cântecul din mine.
Ți-am furat comoara tinerelor doruri,
Jaful și minciuna ce-au fost fără vină.
Dacă poți, copilă, iartă-mi amăgirea
Nu sunt rău, ci-s numai biata mea ruină.
poezie clasică de Jan Neruda
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre vulcani
- poezii despre vinovăție
- poezii despre toamnă
- poezii despre tinerețe
- poezii despre suflet
- poezii despre noapte
- poezii despre nevinovăție
- poezii despre muzică
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.