Sonet

Ce năzuiesc în tine să aflu nu-i beţie,
Nici potolirea vreunui dor greu, nesăbuit.
Vezi, mâna mea nu arde când mâna ta o-mbie,
Nici fruntea-mi nu-i fierbinte când gura ţi-a simţit.

Eu nu ştiu dacă bolta-i de-azur sau plumburie,
Căci ochii-mi mângâierea din ochii-ţi n-au cerşit;
Dar inima-mi, în preajmă-ţi e-n dulce lenevie,
De parcă tot ce-odată dorise s-a-mplinit.

Neîndoios, mulţi poate cerca-vor să citească
În inima ta, carte ce n-am deschis-o eu.
Tu le vei da extaze, delire şi-ncântări,
Ducându-i, lin, de mână, pe dulci şi verzi cărări.
Ci eu, calmu-ţi zâmbet, aş prefera mereu,
Un paradis, departe, ca-n visuri, să-mi mijească!

sonet de Elena Văcărescu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!