Memoria unei gropi vechi
Tata, deja precaut, când am ajuns la cimitir
o zbughise din cvadrigă și s-a ascuns în cavou.
Iar eu cu fulgii de zăpadă urmăream pălmașilor truda,
cum săpau o groapă nouă într-una veche
asudați lângă biserică, la poalele muntelui Iuda.
Apoi, la flacăra unui foc mic toți curioși
am întrebat groapa veche dacă viața,
cum se spune, este de la moarte un împrumut.
Dacă dispari definitiv când trupul rece
ți se coboară pe funii între pereții de lut.
Dar ea nici n-a apucat bine să ne răspundă
că zidul de fier ce ne-mpinge din urmă
(care și el în realitate se mișcă viu)
s-a consultat cu oasele bătrâne din sicriu.
Iar ele (dându-se de trei ori peste cap) au murmurat:
"Taine cu mult mai mari și mai fără de răspuns
ne așteaptă, când sufletul se desparte de trup
din cerească poruncă.
Fiind ologul vindecat ce singur cărțile și le-aruncă."
poezie de Gheorghe Izbășescu din Melodrama realului (2006)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre foc
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre zăpadă
- poezii despre viață
- poezii despre tată
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre realitate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.