Iubiți cu toții
Pasările cântă pe crengi înverzite,
Fluturii se-ngână de pe flori pe flori,
Tainic trec prin aer șoapte fericite,
Cât cuprinde ochiul, ceru-i făr' de nori.
Dulce primăvară, drag vis de iubire!
La zâmbirea-ți blândă, iarna a plecat,
Cât era de lungă, plină de jălire...
Dar tu ești în lume, răul s-a uitat.
Ce-mi vorbești tu încă de chinuri trecute,
Inimă nebună, uită de dureri
Și de-acele zile în lacrimi pierdute.
N-are primăvara mii de mângâieri?
N-auzi cum șoptește fiecare floare?
"Amorul domnește acum pe pământ.
O, iubiți cu toții! grabnic frunza moare,
Grabnic se întoarnă tot iar în mormânt".
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1878)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre primăvară
- poezii despre iubire
- poezii despre flori
- poezii despre zile
- poezii despre vorbire
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre ochi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.