Samarcanda

Muntele sticlos din fund e la trei nopţi
Depărtare cu privirea. Şahi răscopţi
Plâng ce-a fost cu ochii scoşi. Oigurii mei
Cresc în vaduri, văile vuiesc de ei.

Merg spre turnul nalt, cât norii albi de grindeni,
Margini nu se ştiu, priveliştea n-are
Ţările vecine-l văd de pretutindeni,
Caravanseraiuri fumegă-n hotare.

Sus pe munţi spânzurători cât cerul gol
Cheamă trecătorii şuierând domol.
Muşte cât găinile rotesc. Leproşii
Vămuiesc chervanele, aprind chiparoşii.

Curcubeul peste Asia întreagă
Cheamă-nţelepciunea voastră să aleagă.
Iată flăcări, stele, luminează albastre,
Naşterea pe scurt a seminţiei noastre.

Bajazet închis cu amintirea-n cuşcă
Gratiile ca zăbalele îşi muşcă.
Hoarda, hoarda mea de aur peste tot.
Prapur cu minciună, cepeleag despot.

poezie celebră de Camil Petrescu din romanul Patul lui Procust (1933)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!