Înțelepciune
Din singurătatea lor odioasă curcile mă imploră,
o istovitoare milă mă năpădește
"s-a dus finitul deplin, dragele mele pizme",
le zic,
"aveți dragoste prea mare de neant,
câinele s-a țicnit și se crede poet,
veți fi satisfăcute,
dezbărarea de Dumnezeu produce ilaritate,
voi faceți cum trebuie diferența
dintre "individ" și "personaj",
dintre râs și batjocură,
drept care,
această diplomație a geamătului,
din durere și nu din plăcere,
tăinuiește interjecțiile apoteotice
ale întronării dreptății sub cupola circului.
O curcă mai tăcută,
cam vineție la ochi,
dar cu penele văcsuite într-un verde papagal jenant, îmi zise:
"sunt sigură, domnul meu, că aveți dreptate!",
după care se întoarse cu ifos,
lucru ce-mi prilejui să observ,
nu cu prea multă mirare,
că pe o bucată de piele jumulită de fulgi,
avea tatuat, ca orice curcă iubitoare de Cioran:
"viața e o îndeletnicire de gânganie"...
poezie de Mihail Soare din Gâlceava mea cu Haydn sau despre Romanța pentru clopot la patru mâini (2010)
Adăugat de Mihail Soare
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre dreptate
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre tăcere
- poezii despre singurătate
- poezii despre râs
- poezii despre religie
- poezii despre poezie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?