Senectute, frumoasă ești!
este senectutea timpul fericirii noastre?
animalul din noi a murit demult,
acum trăim cu sufletele noastre
printre forme luminoase și vagi ce nu-s încă beznă.
cuprindeam în brațe toate orașele
și câmpiile fără de sfârșit,
penumbra pe care o vedem este lentă și nu doare,
ea curge pe un povârniș, semănând cu eternitatea.
femeile au gustul melancoliei
și le găsim în paginile cărților nescrise,
toate astea nu trebuie să ne înspăimânte,
au o întoarcere a lor în timp,
drumurile noastre au fost ecouri și pași,
femei, bărbați, agonii, învieri, dezamăgiri, iluzii,
zile și nopți, răstimp între vise și vise,
iernile cu zăpezile frumoase,
verile cu tumultul vieții,
toamnele cu melancolii,
primăverile cu florile din inimi,
să le putem uita așa usor?
cartagina, infernul, glorii, între zori și amurg,
istoria ne topește pe toți în smalțul pământului,
nu rămâne decât
plânsul străvechi al mumei pe morminte...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 iulie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre viață
- poezii despre melancolie
- poezii despre frumusețe
- poezii despre femei
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre femei și bărbați
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zoologie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.