Cântec (variantă) Medy - 28
Pe mine mă bate-un gând
S-ajung la tine zburând
Pe mine mă bate-un dor
Să ajung la tine-n zbor
De cu zor să te-mpresor
Cu șuvițe de fuior
Din raze de lună plină
Și mireasmă din grădină
De cu zori miros de flori
Zare de șapte culori
Și cuvinte pe măsură
Peste - a buzelor arsură
De din foc de curcubeu
Că a prins sufletul zmeu
Trebuie să ai răbdare
Dacă-o fi să ne măsoare
Doar o undă de-o secundă
În lumină să ne-ascundă
În cuibar de zâmbet dulce
Pasărea puii să-și culce
De dincolo de lumină
Pădure de noapte lină
Zeie tânără de carne
Stăpâna ierbii de marne
Și a florilor din vise
Șapte vise în caise
Și alături pare-mi-se
Un palat numai narcise
Unde șoaptele-s închise
Șapte flori toate surori
Sălbatice uneori
Dacă-o fi s-avem răbdare
Clipele să ne măsoare
Să îți fac colibă nouă
Din buchețele de rouă
Cu ferestre în cleștar
Lentile de chihlimbar
Ușa din vergele albe
Presărate cu smaralde
Patul din puf de albină
Să ne fie clipa lină
Roua rostul să-și rodească
Pe cărarea îngerească
Mai presus de amintire
Lin de lacrimă subțire
Spre înaltul din zefire
Totul dincolo de Fire.
poezie de Grigore Rotaru (12 iunie 1986)
Adăugat de Grigore Rotaru
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre timp
- poezii despre rouă
- poezii despre flori
- poezii despre îngeri
- poezii despre zâmbet
- poezii despre visare
- poezii despre tinerețe
- poezii despre suflet