Să nu trezim cimitirele...
E-o taină-n toate.
şi-o năruire...
nu vă-ndoiţi de dăinuire
când vă cântaţi bucuriile
în acelaşi cerc istovitor
în care dorm nepăsătoare
cimitirele...
E o lumină-n toate.
şi-o sfâşiere...
şi nu-ntrebaţi de risipire
când vă slăviţi odoarele
în acelaşi triunghi nepereche
în care se înalţă – ca o provocare –
luna, soarele...
E-un nepătruns în toate.
şi-o prigonire...
şi cum să vă mire
când rătăciţi în propria geometrie
căutăm adevărul
în ape
ce refuză oglindirea – chipului cioplit –
agăţat
în izbăvitoare cuie,
izbăvitoare cuie...
poezie de Valentina Becart din Undeva, un poet... (28 iunie 2010)
Adăugat de Valentina Becart
Votează! | Copiază!
1 Valentina Becart [autorul] a spus pe 29 mai 2016: |
| Cum să nu ”te mire” când atâtea creaturi lipsite de sens şi scop... viermuiesc lângă tine” Nimic nu e de mirare! Nimicnicia zace în omul grosier... |
2 Agamemnon [din public] a spus pe 29 mai 2016: |
| Nu toată lumea citeşte Platon. Din fericire, nu toţi oamenii sunt poeţi. Omul "grosier" păzeşte oi, sparge piatră, taie lemne, treieră grâul şi face pâinea din care se înfruptă toţi, inclusiv făcătorii de versuri. "Nimicnicia" lui se cheamă muncă. Nimic din ce a făcut Natura şi Dumnezeu nu e lipsit de "sens şi scop". Dar poezia e reuşită, frumoasă chiar. Nu văd unde bate răutatea comentariului de mai sus. Cimitirele sunt goale. Câmpuri de aducere aminte. Cele creştine sunt veritabile colecţii de cruci, care de care mai somptuoase, triumf al orgoliului şi trufiei celor vii. Acolo în cripte a mai rămas un pumn de pământ, plus amintirea noastră. Morţii noştri, genetic şi mental, sunt în noi. Veşnic vii. |