Sinucigaşul (In memoriam, pentru Mădălina Manole)

Cumul, de strigăte în timp, neauzite,
De suferinţe, fără de ieşire
În talazul minţii, diabolic în iuţire...
Cu prăvăliri, haotice-n simţiri zdrobite.

E lipsă de suport de ambient,
Cu rezultat fatal, în consecinţe
Şi false rezolvări, de suferinţe...
Sfârşit, prin anacronic accident.

E lipsa crasă de comunicare,
Ce ar spăla, reziduri de eşec
Păstrate-n sumbra capă, de "eveque";
Pe-ascuns exorcizată... în condamnare.

Vina-i acelui ce nu moare,
Ce este partener, amic, părinte...
Indiferentul, făr' de har, ce minte...
Ei niciodată, nu au vină, de întâmplare.

Trăim, printre conştiinţe-n deficit...
În egoism, ne exersăm demonul.
Suntem absenţi, la lecţia în care omul
Ne este seamăn... şi-l tratăm învinuit.

Sinucigaşul, este o ultimă strigare,
Ecou aşteaptă dintr-o lume strâmbă
Să-i fie salvator, să poată, s-o înfrângă...
E-n disperarea-i ultimă... să nu se mai omoare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!