Câteodată

câteodată
viţa deschide ochii în întuneric,
precum o lume oarbă
merge către un miracol;
noapte,
clar de lună,
întuneric şi pace,
o gloată de chipuri
aşteaptă miracolul,
clipa se dizolva-n timp,
buzele iubitei tremură
de nelinişte,
iubirea- asta e!
o macină,
unde este
mormântul amintirilor?,
domnule,
nu mai poţi încuia frumuseţea
precum pe hoţi în puşcării,
frumuseţea s-a depravat,
a ieşit pe stradă
şi cu virginitatea ei
a împroşcat
ferestrele şi
ochii
hulpavi ai trecătorilor,
cu irisurile lor isterizate...

luciferice străluciri
şi vise
cu leii dragostei
închişi în cuşcă...

miracolul s-a topit
în inimile flămânde
şi a spart clipa
care părea infinită...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1 mai 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!