Simbolul atic

aruncat de neunde în haosul sălbatic,
un firicel de lut, prin viaţă trecător,
mi-i sete de-absolutul frumosului atic,
un ideal măret şi-nălţător.

trăiesc şi fără lună, căci nu mai sunt romantic,
trăiesc şi fără ţară, căci am fost desţărat,
trăiesc fără iubită, căci şi ea m-a trădat,
dar nu pot trăi, frate, fără simbolul atic.

în el e frumuseţea cioplită-armonios,
seninul cer albastru cu coapse diafane,
ieşind din spuma mării, figurile profane,
pictate de doi irişi, nebuni după frumos.

nu căutaţi în mine ceea ce n-am iubit
şi nici un sprijin veşnic cui să mă spovedesc,
eu am doar un părinte, părintele ceresc,
el îmi deschide falnic fereşti spre infinit.

deşi am iubit casa şi locul şi femeia,
pe unde mâna, ochii, alergau inocent,
au fost cenuşă toate, n-am câştigat un cent,
şi am rămas pustiul din Cana-Galileia.

mă-ntorc la visul dulce şi cu clepsidra arsă,
ca timpul să mă ierte şi să devin pios,
trag cumpăna ciuturii stelelor care varsă
haosul universului întors pe dos.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!