Epitalam

Anotimp de iubire al apelor lungi
sunând toropit şi prozodic în maluri,
când plouă cu astre-ostenite de vârstă,
întoarse în mâluri primare de fluvii...

Bogatele trupuri de carne lichidă
cu vinele verzi - somnoroase tulpine de lintiţi;
artere submerse - liane de nuferi clorotici;
nervoase vibrări de unde subţiri şi foşnite,
imensă-ncordare de fibre foind:
iuţi păstrăvi, plevuşcă futilă, bibani melancolici,
şi somnii placizi - acuaticii muşchi răscoliţi;
crap matur, viclean - o, monstruos biceps al deltei!

Periodic răstimp al apelor calme,
cu mari înfloriri germinale de icre:
maci roşii şi negre lalele - pretexte vitale;
şi sălcii sumare-aşteptând despletite
fecunda plecare-a polenului - ploaie
întoarsă în mâluri primare de fluviu...

Plastic şi lin, căprioare-fecioare-ngenunche
să soarbă mult-nobilul filtru de dragoste.
Boncăluiesc lizierele codrilor umbrei:
cerbi rămuroşi aşteaptă ceremonia primitivă.

Omul coboară spre mare, delungind malul drept,
stârnind prelungi îmbrăţişări de buruieni şi de floare.
Femeia urcă spre izvoare, mângâind malul stâng,
sărutând prelung nupţiale verbine, şi iarba, cu tălpile goale.

Izvoarele pleacă din munte spre marile golfuri,
adună - din plantele sterpe, din luturi fertile -
ostrovul, beat de miresme, ce-aşteaptă
perechea pornită să-l caute.

Steaua polară e veşnic deasupra:
aceeaşi,
singură.

poezie clasică de Romulus Vulpescu (1959)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!