În urmă cu 20 de ani, credeam că voi fi primul om care va zbura, că eram pe punctul de a realiza ceva unic. Munca mea se desfășura în domeniul electricității și nu mi-am dat seama că motoarele cu benzină se dezvoltaseră atât de mult încât puteau face un avion fezabil. La vremea aceea, lucram la transmisia fără fire a energiei electrice. Ideea mea era să construiesc o mașină de zbor propulsată de un motor electric, alimentat cu energie de la stațiile de la sol. Încă nu am realizat aceasta, dar sunt sigur că o voi face la timpul potrivit. Când am aflat că am fost anticipat de cercetători din alte domenii, am început să studiez problema zborului din alte unghiuri. Devenea o problemă de mecanică, nu de electricitate. Știam că există surse de energie mai bune decât cele de acum, și prin eforturi îndelungate, după ani de zile, am înțeles posibilitatea utilizării principiilor vâscozității și aderenței fluidelor în construcția motorului meu.
citat celebru din Nikola Tesla
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.