Bidimensional
Tu o mare unduindă
cu adâncuri neștiute,
val ce urcă ceruri blânde
printre stelele lucind,
lumii înflorești lumina
cu răsfrângeri de oglindă
și întorci în matca vieții
glas de îngeri lin vibrând.
Eu, o stâncă-n amorțire,
peste care trec alene
norii zimțuiți ai vieții
și furtunile iubirii,
strâng în suflet și în minte
doar durerile perene
și le-nfășor cu hlamida
cântecelor nerostirii.
Noi cuvinte rătăcite,
ne tot zbatem în tăcere,
și-ncercăm în gând de lună
să ajungem mai departe,
dar rămânem: tu o mare,
eu o stâncă în durere
ce se-adună în cuvinte
răstignite pe o carte.
poezie de Leonid Iacob din Țărmuri paralele (2010)
Adăugat de Leonid Iacob
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre durere
- poezii despre îngeri
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre stânci
- poezii despre stele
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.