Cartea "Randuieli de viata crestina" de
Sfântul Serafim de Sarov este disponibilă pentru
comandă online cu preț redus, la doar
-6.00- 4.99 lei.
Madame [din public] a spus pe 2 ianuarie 2013: |
Sfinții sunt plăcuți lui Dumnezeu și sunt veșnic rugători pentru noi cei care avem multe păcate și suntem întinați. Ei nu au avut niciodată conștiința că sunt sfinți, din contră s-au considerat cei mai păcătoși, potrivit psalmistului "cel dintâi păcătos sunt eu". Preamărirea sfinților, care au trăit printre oameni dar și în pustie, este o datorie sfântă pentru oricare creștin, întrucât reprezintă proslăvire adusă lui Dumnezeu care a revărsat harul său peste persoana sfântului. Din această cauză se cuvine să-i avem ca modele de sanctitate și sacralizare, de veracitate și de încredere deplină.
P.S. Icoana Sfântului Serafim de Sarov se află în Biserica Sfântul Nicolae (fostă Biserica Rusă) - Paraclis al Universității București, fiind una dintre cele mai grandioase biserici bucureștene, un adevărat monument Art Nouveau al capitalei (alături de Biserica Amzei). |