De vorbă cu anii

Se întorc anii
pe care i-am aruncat în gol
ca bumeranguri ascuţite
şi se prind în carnea mea
ca o altă pereche de oase,
şi scriu în mine cu sânge,
şi mă roagă în scris
să nu-i mai abandonez,
să fac ceva cu ei,
să îî cultiv ca întinderi roditoare
cărora nu li s-a acordat
destulă atenţie.

Şi vreau să-i păstrez,
dar odată cu ei au intrat
şi amintirile,
acele gondole
în care iubirile au murit demult,
şi le simt ca nişte mângâieri corosive.
Nu pot deschide noi încăperi
pentru vechile obiceiuri
care ar atenta la naşterea
unor ani fără balast.

Şi le-am spus ca un părinte
ce-şi aduce copiii lângă el
pentru poveşti:
nu disperaţi, căci urmele
pe care le-aţi lăsat în mine
nu se vor acoperi decât
cu oglindirea voastră din abis,
şi gropile pline de voi
se vor astupa, într-un final,
cu o ultimă groapă.

poezie de Ionuţ Popa (mai 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Votează! | Copiază!