Carmen

Gitana Carmen: ten de smoală,
Păr abundent de abanos,
Sprâncene ce te bagă-n boală,
Trup slab, mignon, alunecos.

Femeile spun că-i urâtă,
Bărbaţii o-ndrăgesc, nebuni;
Chiar şi-arhiepiscopul cântă
Visând, vrăjit, genunchii-i bruni.

Mândra-i podoabă capilară
Şi-o poartă strânsă într-un coc
Ce, desfăcut, o înfăşoară
În noaptea-i până la mijloc.

Peste paloare izbucneşte
Gura-i cu râs învingător -
O floare care se hrăneşte
Cu sânge-mpurpurat de dor.

O venusteţe zămislită
Astfel e fără de cusur,
Iar licărul care-i palpită
În ochi e jarul cel mai pur.

În urâţenia-i picantă
E şi-acel strop sărat de mare
Din care goală, eclatantă,
Îşi află Venus întrupare.

poezie celebră de Theophile Gautier
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!