Plângând pentru un amic

Războaie-au fost, chiar şi-n Irlanda,
Şi moşteniri nemuzicale
Şi setea după gingăşie
Când mergi, cu lanţuri la picioare.
Bineînţeles, că-s banii, totul,
Şi-ţi stă un nas nervos în prag,
De-aceea, te închizi în tine
Şi plângi pentr-un prieten drag.

Desigur, sunt mereu înfrângeri
Şi moartea rea ce te sfârşeşte,
Corpul desprins uşor de suflet,
Capul, ce visele-şi goleşte.
Există şi femei infame,
Păsări ucise-ţi cad în drum,
Simţi zborul lor, smulgând aripa
Când plângi pentr-un prieten bun.

Există-oraşe obosite,
Copii bătrâni, sărmani orfani
Şi neputinţa noastră mută,
Râzând cu carii, în dinţi albi,
Există timp ce curge iute
Şi-acest merou murdar şi beat,
Ce-neacă-aglomeratul "este"
Când plângi pentr-un prieten drag.

Oglinzi care nu mint, integre,
Lucesc în cei care-au curaj
De-a recunoaşte că-s evrei
Sau negri, demn şi elegant.
Aceste chipuri nefardate
Care ne pot fi fraţi, surori,
Care ne potopesc suspinul
Când plângem pentru amicii morţi.

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!