Celei prea vesele
Un peisaj încântător
E-ncântătoarea ta făptură;
Îți joacă zâmbetul pe gură
Ca boarea unui vânt ușor.
Drumețul trist ce-ți iese-n cale
Își simte sufletul vrăjit,
În clipa când i-a răsărit
Splendoarea sănătății tale.
În armonia de culori
Ce trupul tău îl înveșmântă,
Poeții-închipuirii cântă
Un grațios balet de flori.
Veșmântul tău multicolor
Cu inima ți-l potrivești;
Nebună, tu mă-nnebunești,
Și te urăsc, cum te ador!
Tânjeam în vesela grădină,
Când soarele, bătându-și joc,
M-a sfâșiat cu lănci de foc
Din arzătoarea lui lumină.
M-au umilit ca pe-un martir,
Grădina, primăvara, Firea,
Și pentru-a-mi răzbuna jignirea,
Am pedepsit un trandafir!
Ascuns în umbrele tăcerii,
Aș vrea să mă strecor la fel,
În preajma ta, ca un mișel,
La ceasul tainic al plăcerii,
Să-ți pedepsesc frumosul trup,
Să-ți sânger carnea-nspăimântată,
Nevinovatul sân de fată,
Și-o rană-n coapsa ta să rup,
Apoi, cu dulce voluptate,
Înfrigurat aș căuta,
În astă nouă gură-a ta,
Să torn veninul meu - de frate.
poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoș
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.