Sori apunând
Zori abia născând
Toarnă pe câmpii
Dulci melancolii
De sori apunând.
Dulci melancolii
Îmi adorm cântând
Inima-n beții
De sori apunând.
Și ciudate vise,
Semănând cu sori
Apunând pe-abise,
- Fabuloși bujori -
Se perindă și se
Năruie-n vâltori
De fantastici sori
Apunând pe-abise.
poezie clasică de Paul Verlaine din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Dinu Albulescu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.