Sonetul de piatră
Ieri am călcat o piatră și mi-e sete,
De gura ei cu-njurături viclene,
Mi-e-o foame oarbă să fiu luat în pene
Și doar iubirea albă să mă-nbete.
Mi-e dor nespus să beau ca Diogene
Mâhnit c-am ridicat-o de sub ghete;
S-o dau ca pe-o ființă între fete,
Cu sânge-n ea, cu inimă și vene
Și-aș vrea ca din prundișul de pe stradă
Să fac un parc cu tei, o grădiniță,
Ceva durabil, doar cu o peniță;
Dar piatra ce-o aruncă din livadă,
Vecinul meu, de casă și portiță,
E arsă, fără suflet și e fadă...
sonet de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vecini
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre tei
- poezii despre suflet
- poezii despre parcuri
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- poezii despre gură
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.