Brunhilda

Brunhilda, fecioara ascunsă
În spate-n perdeaua de foc,
Oprelişte azi nepătrunsă
Ce chiamă eroii la joc.

Doar unul din toţi va fi mire,
Copilei ce doarme visând,
Doar cel ce mânat de iubire
Va trece de flăcări luptând.

Vitejii mizează pe spadă,
Isteţii aleg subterfugii,
Chiar laşii se-apropie să vază,
Dar spaima-i aruncă-n refugii.

Trezită de jarul iubirii,
Walkiria de zei se desparte,
Şi-alege pe drumul simţirii
Să meargă cu rost mai departe.

O-ndeamnă Wotan să se-oprească,
El Tatăl prea bun, iubitor,
Dar ea a ales să jertfească
Mărirea pe-un om din popor.

Zeiţă şi om laolaltă,
Se strâng în credinţă şi-ascut
Săbii cu care înalţă,
De nouă viaţă un scut.

Săgeţi otrăvite din ceruri
Încearcă-n zadar să-i oprească.
Nici zeii, nici focul, nici gerul,
Nu-s prag în iubirea lumească.

Ferice-i Brunhilda cu-alesul
În care iubirea şi-o creşte,
Sporind pentru toţi înţelesul
Că zeu e şi cel ce iubeşte.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de ovidiu.oana @zuavra.net
Votează! | Copiază!