Mi-e scumpă amintirea acelui ev

Mi-e scumpă amintirea acelui ev — şi-l sui! —
Când Phoebus, zeul soare, mai aurea statui.
Atunci, fără de grijă, în toată-a lor minune,
Bărbatul şi femeia iubeau fără-a supune,
Îndrăgostit şi cerul, şi-i săruta din slavă
Iar stirpea creştea falnic, nu se ştia bolnavă.
Sublimă în rodire, Cybela, ca o vară,
Ai Terrei fii, mulţime, nu-i socotea povară,
Şi admirând lupoaica şi dăruirea sa,
La ţâţele-i preapline natura invita.
Sta omul în puterea deplinei tinereţi,
Stăpân pe viaţa-i toată, pe-acele frumuseţi
De roade pârguite, la trup catifelate,
Cu carnea de lumină, voindu-se muşcate.
Acum Poetul nostru visează fără rost
Cea tainică grandoare; prin locuri unde-a fost
Doar goliciunea-şi plimbă, de suflet, omenirea;
El simte-un val de scârbă întunecându-i firea
Văzând tabloul simplu şi fără de scăpare
De stârpituri cătându-şi veşmintele sumare!
Ciudate busturi! bune să sprijine vreo mască
Şi hâde trupuri, strâmbe, cu carnea moartă, flască,
Pe care zeul vremii, Utilul, implacabil,
De prunci i-a strâns în scutec de-aramă prea-durabil!
Femei cu chipuri stinse, ca falsele odoare,
Muncite şi hrănite de vicii, şi fecioare
Păstrând în plasmă morbidul păcatului matern
Şi al fecundităţii distrugător infern!
Şi noi, corupte neamuri, avem — nu neagă nime'—
Însemne neştiute acelor din vechime:
Obraji mâncaţi de cancer — amorurilor fiu —
Şi chipuri leşinate, cu farmecul pustiu;
Dar toate-acestea, însă, de muze plăsmuite!
Nu pot opri vreodată ca rasele-ostenite
S-aducă tinereţii un imn de preamărire
— Preasfântă tinereţe cu fruntea de uimire,
Cu ochi de limpezime, ca un izvor sclipind,
La toţi, la fiecare speranţe dăruind,
Ca florile, ca zarea, ca păsările-albastre:
Miresmele şi dorul, şi-ndemnul către astre!

poezie celebră de Charles Baudelaire (1991), traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!