Epitaful în chip de baladă

Frăţânilor ce rămâneţi în viaţă
nu ne purtaţi în inimi vrăjmăşie,
că dacă mila voastră ne răsfaţă
şi Dumnezeu mai bun o să vă fie.
Priviţi cum stăm cinci-şase în frânghie:
ni-i carnea, ce-o-mbuibarăm altădată,
de multă vreme hoit, de viermi mâncată,
iar oasele-s cenuşă-n fiecare.
Nu râdeţi de osânda-nfricoşată
ci să-l rugaţi pe Domnul de iertare.

De-i ruga, fraţilor, prea îndrăzneaţă,
nu vă scârbiţi de noi, deşi se ştie
c-am fost ucişi pe drept. Nu toţi învaţă
cărarea-nţelepciunii cum s-o ţie.
Rugaţi-l, dar, cu inimă smerie
pe Fiul din Fecioara Preacurată
ca mila-I să ne fie pururi dată
ferindu-ne de-a iadului vâltoare.
Nu ne smintiţi din tihna-n fine-aflată,
ci să-l rugaţi pe Domnul de iertare.

Scăldatu-ne-am cu ploaie şi cu ceaţă,
uscatu-ne-am cu-a soarelui vipie;
şi ţărci şi corbi ne-au ciugulit de faţă,
ne-au smuls sprinceana, părul din bărbie.
S-a dus hodina noastră pe vecie
şi vântul, după cum o fi să bată
ne-o da de colo-colo câteodată,
ciupiţi de păsări ca de-un ac ce doare.
Nu fiţi din tagma noastră niciodată
ci să-l rugaţi pe Domnul de iertare.

Închinare:
Isus, stăpânul lumii, domn şi tată,
păzeşte-ne de iad, că-ntreaga ceată
nu-l vrea şi nici nu i-a rămas datoare.
Nu ne huliţi, o, semeni, niciodată
ci să-l rugaţi pe Domnul de iertare.

epitaf de Francois Villon (1983), traducere de Neculai Chirica
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!