Paiațele
Ca pe un animal rănit, urlând la soare
Cu lanț de gât și blana de murdării pătată,
Să-și plimbe cine-o vrea inima-însângerată
Prin fața ta, o, public lipsit de îndurare!
Pentru a cerși râsul sau mila ta netoată,
Pentru-o sclipire-n ochiu-ți, năucă și puțină,
Să-și sfâșie cine-o vrea cămașa de lumină
Ce-ascunde și pudoarea și voluptatea toată.
De-ar fi să mă înghită pe-o neagră veșnicie
O groapă fără glorie și muta-mi superbie,
Tribut nu ți-aș plăti nici vis, nici jale-amară,
Vïața nu ți-aș da-o distracție să-ți fie
Și n-aș dansa nicicând pe scena ta vulgară.
poezie clasică de Leconte de Lisle, traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zoologie
- poezii despre visare
- poezii despre senzualitate
- poezii despre râs
- poezii despre plimbare
- poezii despre plată
- poezii despre negru
- poezii despre murdărie
- poezii despre lumină
1 Madame [din public] a spus pe 4 octombrie 2010: |
Excelenta poezia, dar si traducerea. |