Graţia domniţei

Tânăra Domniţă a încălecat:
Pentru prima oară merge la vânat,
Cu-al ei mire june, tocmai sus în munte,
Să vâneze ciute, cerbi cu coarne-n frunte.
Tinerime-aleasă toţi voinici băieţi,
Intrarmaţi cu paloş, suliţi şi săgeţi,
Îi urmează veseli. Zgomotul e mare;
Cornul suflă-ntr-una la patru hotare.
Se începe goana. Tânăra copilă
Tremură de spaimă, tremură de milă,
Văzând că-mprejuru-i acea tinerime
Face-atâtea jertfe cu aşa cruzime.
Totdeun-un suflet c-al ei delicat
Cu cruzimi de-acestea greu va fi-mpăcat!
Pe când lăcrimează, iată că de-odată,
Din desiş, în faţă-i un cerb se arată,
Cu bogate coarne, cu pasul uşor,
Asudat de goană, cu ochi rugător,
Vine şi-ngenuchie l-ale ei picioare
Graţie imploră, ca să nu-l omoare.
Dar şi al ei mire, iată-l că soseşte,
Arma-n sus ridică şi ochind ţinteşte,
Ca un vultur aprig, cu suliţa-i lungă,
Pe cerb, drept în coaste, vrea ca să-l străpungă.
"Nu! strigă Domniţa! Nu da, dragul meu!
Pe-acest cerb, sărmanul, vreau să-l mântui eu;
Căci mie-n genuche, el s-a prosternat,
Convins că de mine poate fi salvat!
Mie în genuche a venit să ceară
Graţie... Eu nu pot ca să-l las să piară!"
Şi zicând acestea ea a dezsarmat
Braţul ce-al său mire ţine ridicat.
Mirele-i se lasă-ndată-nduioşi,
Către cerb se-ntoarce cu blândeţe, şi,
Când vin toţi curtenii cu armele-ardicate,
Junele îi zice: "Mergi în libertate!"
Mult poate femeiea!... cu graţia sa.
Orice răutate ea va dezarma!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Votează! | Copiază!