Amicului meu Gion

Marea cu talazurile
Lumea cu necazurile!

sau

La mer avec ses vagues
Le monde avec ses blagues!

Ei, da, Gion!... Academia
este oarbă ca toţi orbii...
Declarămu-ne-mpotrivă-i
şi strigăm urbi et orbi,
Că ctitoriceasca ţâfnă
îi dă brânci p-un povârniş,
Care-o duce drept la baie...
E un fel de va t' fair' fiche,
Ce se face cu-atât brio,
cu-acel sans-gen', ma parole:
Cum un Kubelik ar face-o
pizzicând coarda de sol,
Cum pe piano mica Cionca,
acest genial copil,
Cu drăguţele-i mânuţe,
ar obţine-un triplu tril...
Dar, pe sfânta pomenire-a
reposatului blajin!
Pe-a lui clasică-adiată
de blagocestiv creştin!
— Înţelege fiecine
cum e Take-Anastasiu
Ot Tecuciu! — nimeni nu vede
cum-că niente non va piu!
Cum ritos s-ar zice-n limba
lui Alighieri Dante?
Încetaţi nebunul scherzo!
treceţi într-un demn andante,
Sau lasciam' ogni speranza
tocm-acuma-n toiul verii,
Cum s-ar zice-n bella lingua
a lui Dante-Alighieri!
Ctitoriceşte mendre
pot în fine să dea greş,
Ctitorul chiar dacă-i omul
a-şi ciopli de tout bois fleche
Sau ca Bosco, de celebră,
europeană amintire,
S-aibă mii de buzunare
şi -pe plac -c-un sul subţire —
Să-ţi slujească la comandă
— scamatoricesc tertip —
Peste Milcov cum s-ar spune,
din acelaşi singur şip —
Orice fină băutură
bere, vin, rachiu sau bragă...
Dar, per Bacco! spune-mi oare
unde suntem, frate dragă?
Ce comedie-i aceasta?
Bine! ştiu o-academie
E sufficietemante
rimă la scamatorie
Şi-aşa dar şi prin urmare,
pe Minerva şi Apollo!
Ctitorul Mitiţă Bosco-l
vom numi de-acuma-ncolo,
Şi turbaţi aplauda-vom
trucurile-i fel de fel:
Bravo! secretar perpetuu,
eternel! sempiternel!
Şi promit c-o să petrecem
bine... A, dar sapristi:
Domnii mei, nu cumva oare
v-aţi jurat a mă prosti?
Auzi hal de ctitorie?
— ctitorie-boscărie,
Alandala coconara!
halima, nu istorie!
Bietul Dună răposatul,
mare-al vremii caraghios,
Dac-ar mai trăi, Mitiţă
Bosco l-ar lăsa pe jos!
Auzi, xenamoraseală!
Auzi lume! mais pour s. r,
Nu mai e ramolisire
— c'est du cr. tinisme pur!
A! dar imortalii noştri
sunt copilăriţi cu totul!
De s-o apuca Mitiţă
să le cânte cu fagotul,
Mâni, le vine fantezia
să pornească chi lo sa?
O chindie, un macabru
terza-perza hopsasa!
A! mi-ar trebui-nţeposul
stylum al lui Juvenal,
Nu peniţa mea cea boantă
şi condeiul meu banal,
Sau măcar, dacă n-am stylum,
de-aş fi-avut măcar noroc
Să posed şi eu ca Lica
Brânduşel ac de cojoc,
Şi să mursic şi să ustur
imortalele mumii,
Ce cu schepsis şi cu tropos
papă sutele de mii,
Pe când pentr-un biet teatru
— ierte-l Domnul pe-Aristia
Fondatorul! sau mai bine,
nouă, ierte-ne prostia! —
Pe când, zic, pentru teatru,
prăpădit ca vai de el,
Cum am spune vechi-greceşte
hlemande marel to del
Nu putu găsi ministrul
supereminent Haret,
Nici măcar lescaie frântă
în mirificu-i buget,
Ş-asta, când? când, Melpomeno?
când, o Thalie română?
În momentul când Teatrul
se găseşte-n fine-n vână,
Şi când soarta, dup-atâtea
tribulaţii în zadar,
După un ursuz, se-ndură
să-i trimită un veinard,
Pe amicul meu Sihleanu,
pe veselnicul Potan
Noul gheneral dirŹctor...
Ma parol' c'est. patant!
A! dar nu sunt prepuelnic,
nici hapsan maţepestriţe!
Hipersensibilitatea
ramolitei jupâniţe
Ce se cheamă-Academia,
n-aşi voi s-o iritez
Cercetez fără de-a crede
şi crez făr-să cercetez...
Mai la urmă
"frunzuliţă
lobodă..." ce-mi pasă mie
De teatru-comedie,
boscărie-academie?
Ce sunt eu, să lupt cu ghiujii?
un gag. ca Galilei,
Să caz jertfă la prigoană
ad majorem gloriam Dei
Ca să strig e pur şi muove!?
Nu că nu pot je n'veux pas!
Am copii, nevastă, soacră,
sluji şi griji Kai ta lip.;
Sunt micuţ şi slab, n-am slujbe!
struggle for life, amicul meu!
Numărul stultorum nu voi
să-l mai augmentez şi eu;
Să pornesc campanii stranii
cu armure rococo,
Stranii pe cât de bizare
— deci rămân tot statu-quo:
Nu sunt eu nebun, în versuri
lungi de şaisprece silabe
Să contrariez acuma
pasiunea unei babe;
Că-l iubeşte pe Mitiţă
Academia bătrână,
Lasă să-l iubească, dac-a
apucat-o el la mână!
Astfel dar, să nu te superi
că grăbesc a încheia;
E şi vreme; vorba lungă
prea mult spaţiu văd că-mi ia...
Şi-apoi, mi-a fugit şi Muza
— perfida şi insipida —
Scuză-mi, Gion, acest pripelnic
indigest olla podrida!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Votează! | Copiază!