Orizont
În după-amiaza clară și amplă, cât plictisul,
când lănciile verii toride-s sfărâmate,
fantasmă-nchipuită de umbre-mi era visul,
cu miile pe șesul întins aridicate.
Amurgul plin de glorii, oglindă purpurie
era, cristal de flăcări, aruncând visarea
gravă-n nemărginirea antică din câmpie...
Iar eu, sonoră graba pasului ușure
simțeam, și mai departe simțeam, răsfrânt în zarea
însângerată, vesel cântecul zorilor pure.
poezie clasică de Antonio Machado din Valori eterne ale poeziei hispane (1991), traducere de Darie Novăceanu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, citate de Antonio Machado despre visare, poezii despre vară, poezii despre sânge, poezii despre muzică, poezii despre foc sau poezii despre antichitate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.