Chemarea necunoscutului

Nici nu ştiam că vei pleca,
Însă speram că vei rămâne
Să strâng în palme zeci fărâme
Din şansa de a judeca.

Te duci... şi eu rămân
Aici, în locuri calde, primitoare
Si mă întreb în sine-mi:"Oare,
Primeşti căldura noului stăpân?"

Rămân... te du cu bine
Şi ai grijă de tine oricând,
Iar dacă am să-ţi ies în gând,
Nu-ţi fie teamă pentru mine.

Să ai curaj să-nfrunţi pe-oricine,
Chiar de e foc, de-i apă sau iubire,
S-ajungi cu fruntea pân` la fericire,
Însă un om durerea să-ţi aline.

Caută omul de inimă cerut
Şi nu te da pradă raţiunii,
Căci inima e martora minunii
De a iubi un om necunoscut.

Urmează-ţi tot timpul chemarea
Chiar de e ură, iubire sau durere
Şi aşteaptă să capeţi putere
Să-nvingi pe vecie uitarea.

poezie de Carmen Comloşan
Adăugat de Carmen Comloşan
Votează! | Copiază!