Vremea rătăcirilor

Rod sectanţii dintr-o vreme
Cum roade cariul dintr-un lemn
Şi lasă ca satana semn
Măcar acesta tot se teme:

De Dumnezeu, de Judecată
Şi de pedeapsa ce-o să vină
Ci ei se cred fără de vină
Şi-ntru osârdie curată

Despart cuvinte şi le-aleg
Din Biblia ce-o-nalţă-n sus
Şi tot proclamă un Iisus
Pe care nu-L mai înţeleg

Şi-aleg versetele din care
Ei scot atât: ce le convine
Şi se înalţă doar pe sine,
Că ei n-au sfinţi în calendare

Dar Cartea Sfântă nu e plină
De recompense pe ales
Şi tot strecoară un eres
Frământăturii de făină

Ci pentru călcători: osândă
Mustrări, pedepse la tot pasul
Aicea li se-nmoaie glasul
Şi stau cu ochii-nchişi la pândă

Garvriil trimis de Dumnezeu
Pe Maica Domnului cinsteşte
Cu ce atunci vă osebeşte
Purtarea voastră de-un ateu?

Ar scoate-un demon printr-o slugă
Din Cartea Sfântă ce nu-i place
Dar fuge când a prins să toace
La mănăstire pentru rugă

Căci mântuirea e-n biserici
În care nu vă văd intrând
E plină lumea de sechele,
Că nu mai au loc în americi!

Fugiţi de cruce, de tămâie
De ce-aţi pierdut sfintele taine?
De ce purtaţi străine haine
Şi care umple-vă de râie?

Ce libertăţi în plus mai vreţi
Când voi aduceţi doar sminteli
Şi prinşi de alţii cu momeli,
Purtaţi otrava în peceţi?

Biserica e-a lui Iisus
În care nu vă văd intrând
Ci în afara porţii stând
Cu vorbe care le-aţi mai spus

Mai multă zarvă decât zestre
Mereu tot mai săraci în rod
Că simbriaşii lui Irod
Dansează pururi în căpestre

Despre voi Apostolul a zis:
Cine nu-i de-al nostru, pleacă
La curţi străine să petreacă
Fiecare-n spate c-un abis

Decât să fiţi ai nimănui,
Vă-ntoarceţi. Dumnezeu primeşte
Pe-acela care se căieşte
Şi-i ştie bine care sunt ai Lui!

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!