Păcatul
Pomul pe care Domnul îl oprise
Făcea de toate, și caise,
Smochine, chitre, pere moi și prune,
Cari de cari mai grase și mai bune,
Castan cu fel de fel de crăci,
Cu flori, miresme și murmure. Căci
În Paradis se îmbinau deodată
Tot bunătăți din lumea toată.
Să nu te-ndemne gândul: "Ia și papă!".
Să nu îți lase gura apă
Și să mai ții porunca minte
A sfântului și bunului Părinte?
Înger să fii, și tot și-ar fi dat brânci
Inima vai să rupi și să mănânci,
Necum să fii băiat și fată,
La pomul care da și ciocolată.
Ei se uitau la poame, iar pe
Copac se-ncolăcise ispititorul șarpe
Și ochii lui de mâță, aurii,
Îi împingeau să guste pe copii,
Care dădeau copacului târcoale,
Măcar din portocale;
Că se cojesc, mai mare dragul,
Nejerpelite cu briceagul.
Ce-or fi mâncat, ce nu vor fi mâncat,
Destul că au căzut în greu păcat.
Ba de abia atunci, mi se pare,
Li s-a deschis mai bine pofta de mâncare
Și-au învățat la Raiul din pădure
De-abia să sară legea și să fure.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre mâncare
- poezii despre copaci
- poezii despre rai
- poezii despre învățătură
- poezii despre îngeri
- poezii despre șerpi
- poezii despre smochine
- poezii despre sfinți
- poezii despre religie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.