Cântec de seară
Seara, când umblăm pe cărări întunecate
Ne răsar în fața palidele noastre făpturi.
Când însetăm
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilării.
Răposați, ne odihnim în umbra socului,
Privim pescărușii suri.
Nori de primăvară cresc peste orașul sumbru,
Care tăinuiește preaînălțatele vremi ale călugărilor.
Când îți prindeam mâinile subțiri
Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi.
E mult de-atunci.
Totuși, când întunecata armonie bântuie sufletul
Apari, tu, albă, în peisajul de toamnă al prietenului.
poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![cumpărături](http://www.citatepedia.ro/g/32cart.png)
Vezi și următoarele:
- poezii despre seară
- poezii despre alb
- poezii despre întuneric
- poezii despre tăcere
- poezii despre toamnă
- poezii despre suflet
- poezii despre primăvară
- poezii despre prietenie
- poezii despre peisaje
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.