Don Juan în infern
Când Don Juan descinse spre unda subterană,
Lui Charon îi întinse obolul său, solemn;
Posomorât, moșneagul, cu fața diafană
Dar braț voinic, înșfacă lopețile de lemn.
Femei cu rupte rochii și piepturi dezvelite
Se zvârcolesc cu jale sub negrele stihii;
Și ca o mare turmă de victime-oferite,
Gemea prelung în urmă-i cortegiul de stafii.
Râzând cu haz, valetul își reclama simbria,
Și, mâniat, don Luis țintea cu ochiul crunt,
Luând drept martori morții ce populau câmpia,
Pe cinicul ce-și râse de părul său cărunt.
Înfiorată, casta Elvira, sub zăbranic,
Lângă perfidu-i mire și-amant de pe pământ,
Cerșea supremu-i zâmbet, ispititor, tiranic,
Dar cald de-nduioșare ca-n primul jurământ.
În negre valuri luntrea tăia o largă stradă,
Și-n cale-un om de piatră la cârmă se-aținea;
Însă, tăcut, eroul sta rezemat de spadă:
Ținând nainte-i valul, la nimeni nu privea.
poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre negru
- poezii despre zâmbet
- poezii despre umor
- poezii despre tăcere
- poezii despre rochii
- poezii despre religie
- poezii despre păr cărunt
- poezii despre păr
- poezii despre publicitate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.