| Ica Ungureanu [din public] a spus pe 16 februarie 2010: |
| Ce facem cu cacofonia din versul al doilea, domnule Gurău? |
| O admiratoare focoasă [din public] a spus pe 16 februarie 2010: |
Frumoasă hexagrama autorului. Are poantă.
Bravo, domnule Gheorghe. Vă mai aștept cu epigrame pline de umor savuros.
Sincere felicitări! |
| Boul Apis [din public] a spus pe 17 februarie 2010: |
Hexagrama nu e rea, dar neglijent redactată. Cacofonia din versul doi (semnalată corect de dna Ungureanu), repetiția din versul întâi (mai mai), lipsa unor virgule... Atâta am găsit eu, cu mintea mea de bou...
Poanta care a trezit atâta entuziasm nestăpânit la o admiratoare focoasă
este subțirică și discutabilă din punct de vedere etic (muică îl "iubiesc"). Ne este sugerată, caricatural, o aparent nefirească relație sentimentală olteano-basarabeano-rusă...
Aici văd eu deraparea de la rigoarea etică a literaturii, spre bancurile care circulă la noi pe cale orală. Bancurile cu românul și rusul, în care, evident, primul e ultradeștept, iar ultimul moare de prost...
"iubiesc" e o mică mostră de rusofobie, de data aceasta împinsă în plan literar. Ironia destinului: "iubiesc" vine, etimologic, chiar din limba rusă ("liubie tebia", scria Pușkin). "LiuBIe", deci "iuBIesc".
Practic, românii (oameni strângători) au preluat verbul de la ruși, l-au deformat nițel ("iuBEsc") și acum râd de ruși, că ei pronunță altfel decât la Craiova...
Admiratoarea focoasă, cea căreia umorul acesta îi pare savuros, ar trebui să știe că atât de hulita limbă rusă a dat literaturii universale nume uriașe: Tolstoi, Gogol, Lermontov, Dostoievski, Esenin (rușii pronunță IEsenin), Pasternak, Maiakovski, Soljenițîn etc.
Cum să ne apropiem noi, cu bășcălia noastră ieftină, de patrimoniul acesta spiritual? Greu, foarte greu! Mai ales prin hexagrame...
Dar ce-am spus eu e fără valoare. Nu trebuie să vă sinchisiți! E punctul de vedere al unui bou. Animal care, prin definiție, a fost privat de simțul umorului...
Hliziți-vă în continuare! Vă doresc chicoteală plăcută! |
| GxG [din public] a spus pe 17 februarie 2010: |
| Cacofonia e într-un fel de acceptat având în vedere... personjul implicat în poantă. Poate ghilimelele de rigoare ar fi salvat situația. Asta... ca să găsesc o scuză rezonabilă! Mulțumesc pentru aprecieri! |
| Aceeași [din public] a spus pe 17 februarie 2010: |
Ka...ko...fonogramă
Că (când) citim noi poezia
Cu curca si cu toate cele,
Admitem (ca)cacofonia,
(Ca)chiar să n-aibă ghilimele. |
| Pompierul [din public] a spus pe 17 februarie 2010: |
Admiratoarei "focoase"
Normal că ești "înflăcărată",
(Doar ăsta-i rostul unor barzi)
Dar fii, te rog, mai ponderată:
Există riscul să te "arzi"! |
| Lupul singuratic [din public] a spus pe 17 februarie 2010: |
M-am scos ?
De cea "cacofonie" invocată
Doar "curca beată"-i vinovată
S-a infiltrat în vers ca toanta
Noroc că-mi întărește poata! |
| Un cititor atins [din public] a spus pe 18 februarie 2010: |
Comentariu la "Comentariul 3"
(cam dur comentariul,
cu trimiterea sarcastică a cititorilor
spre hlizit și chicoteală plăcută)
Că autorul "calul" a sărit
Să-l spânzurați în Dealul Morii
Dar nu-nțeleg, cu ce-au greșit
Iulștrii ruși și... cititorii?! |
Textul original este scris în limba română.