Orbii
O, suflete, privește-i! sunt triști și singuratici
Ridicoli fără voie, sinistre manechine
Țintind spre nicăierea priviri de umbră pline
Neștiutori de lume, cu umblet de lunatici.
Pe fața lor se stinge a cerului lumină!
Ei ochii și-i îndreaptă spre larga depărtare
Și-așa cum trec pe stradă spre-o-nchipuită zare
Oricât de greu li-e gândul, ei fruntea nu și-o-nclină.
Se pierd prin noaptea soră cu veșnica tăcere...
Tu râzi și cânți, cetate cu lacomă plăcere
Și voluptatea vieții cu frenezie-o sorbi.
Mă vezi numai pe mine, mai jalnic decât ei
Iar inima mă-ntreabă, când trec cu pașii grei
- De ce-și ridică ochii spre cer, sărmanii orbi?
sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre singurătate
- poezii despre senzualitate
- poezii despre râs
- poezii despre plăcere
- poezii despre ochi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.