Secretă odă
Spectaculoasă încheiere
A dansului, și-erou de-acuma,
Uitând de luptă - ce plăcere! -
S-a-ntins, cu trup lucios ca spuma.
Nicicând o astfel de licoare
cu mirodenie de vise
Pe-o frunte-n stele de sudoare
Triumful nu-și sărbătorise!
Dar în amurg, atins de facle,
Acest trup mare fără poze,
Ce-l dovedise pe Heracle,
Nu e decât un stog de roze!
Sub zariștea incandescentă
Dormi dar, cum doarme-nvingătorul,
Căci Hidra, ție inerentă,
Spre infinit luase-și zborul...
O, care Taur, care Ursă
Și care rod al voiniciei,
Când vremea-i lipsă de resursă,
Impune inima - tăriei!
Suprem sfârșit, incandescență
Ce-n chip de monștri și misteruri
Proclamă faptă în esență,
Ce ține, falnică, de Ceruri!
poezie celebră de Paul Valery, traducere de Paul Mihnea
Adăugat de Succubus
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sfârșit
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre trandafiri
- poezii despre tauri
- poezii despre stele
- poezii despre somn
- poezii despre roz
- poezii despre plăcere
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.