Joey: De ce nu am mers cu mașina?
Pacey: Pentru că, Potter, tatălui meu îi place să își folosească propria mașină din când în când.
Joey: Deci îmi pun în pericol viitorul chiulind ca să stau la coadă la poștă și apoi să mă târăsc pe pustiuri cărând un pachet stupid?
Pacey: Of, Doamne Dumnezeule! Te-ai gândit vreodată câtă energie hormonală irosești cu aceste remarci usturătoare și cu zeflemeauau asta? Viața ta ar fi mult mai productivă dacă ai acționa.
Joey: Cum anume? Omor prin prudență?
Pacey: Ce-ai zice să faci autostopul?
Joey: Da? Și ce altceva? Poate să-mi ridic cât mai sus fusta, să mă mișc lasciv pentru un camionagiu înfierbântat? Fă tu asta, broască râioasă sexistă ce ești!
Pacey: Nu sunt un sexist, ci un pragmatic. Bine? Ai văzut vreodată "Aventura e sigură"!? Filmul acela descrie cu eleganță unul dintre cele mai simple adevăruri ale vieții: o femeie ce stă la marginea drumului, chiar și una cu o privire încruntată mai tot timpul ca tine, are mai multe șanse să oprească o mașină decât un tip.
Joey: Din moment ce sunt singura cu un deget mare opozabil, cred că e la latitudinea mea să-l folosesc.
Pacey (când o mașină se apropie): Și iată și ocazia ta. (Sare în spatele unor tufișuri. Joey face cu mâna în timp ce mașina se apropie. Încetinește și se oprește, spre surprinderea lui Joey.)
Joey (aplecându-se la fereastră): Bună...
Directorul Green: Astăzi este ziua ta norocoasă, domnișoară Potter. Ai nevoie de o cursă înapoi la școală?
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.