Leningrad
Revenii în orașul meu, pân-la lacrimi cunoscut, în toate,
Până la nervuri, până la ale copilului "maimuțe" umflate.
Te-ai întors aici, așadar înghite cât mai mult și repede
Untura de pește din fluviale felinare leningrădene.
Află urgent ziulica de decembrie, în care din nou
Grețos strop de dohot e mestecat în gălbenuș de ou.
Petersburg! Eu încă nu vreau, nu vreau să mor;
Tu ai toate numerele mele de telefon neliniștitor.
Petersburg! Eu mai am încă multe, multe adrese
La care voi găsi ale morților glasuri stinse, funeste.
Eu trăiesc pe o scară neagră, și în tâmplă, de ori o mie,
Mă lovește, rupt cu tot cu carne, zbârnâitul de soneie,
Și noaptea-ntregă aștept oaspeți scumpi să vină pe cărărușă,
Noapte-ntreagă mișcând din cătușele lănțișorului de la ușă.
poezie clasică de Osip Mandelștam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1930), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre cătușe
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre telefon
- poezii despre pești
- poezii despre oraș
- poezii despre numere
- poezii despre negru
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.