Sfârșitul lumii?
Păsările cerului
S-au rărit și au răgușit.
Apele, în furia lor nebună
Rup totul în cale,
Și furia cerului s-a dezlănțuit.
Hainele vii ale naturii,
Pe nesimțite,
Își schimbă culoarea în gri.
Soarele nemulțumit topește
Minți sclipitoare,
Răutatea e în floare,
Poluări alese
Oamenii au îmbolnăvit.
Limbile amestecate
Nu se mai înțeleg,
Chiar și animalele au înnebunit.
Ce e cu tine, lume?
Te-apropii de sfărșit?
Doamne! Ne-ai dat viață
Să umplem pământul.
De-al nostru joc cu focul,
Oare te-ai plictisit?
În locul iubirii,
Cheia speranței de mâine,
Ai semănat disperarea
Și nemulțumirea acută,
Ca unul pe altul,
Pe la spate să ne lovim,
Căci credința am ocolit.
Ce e cu tine, lume?
De deșteptăciune,
Cu toții am înnebunit?
Sau în turnul Babel
Se anunță început de sfârșit.
poezie de Valeria Mahok (19 iunie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vestimentație
- poezii despre sfârșit
- poezii despre nemulțumire
- poezii despre început
- poezii despre zoologie
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre sfârșitul lumii
- poezii despre schimbare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.