Lia: Ceilalți, colegii noștri, știu că gătești?
Lucian: Nu cred. Adică, nu toți.
Lia: Vrei să spui că Alex și Nis au habar de acest lucru?
Lucian: Ei doi, cu siguranță, da. Știau de mult timp.
Lia: Ciudat! N-au spus niciodată nimic despre asta.
Lucian: Poate pentru că nici nu i-a întrebat nimeni nimic în acest sens.
Lia: Așa-i. Îi serveai des pe Terra?
Lucian: Ori de câte ori se ivea ocazia. Însă Nis, de obicei, când venea la mine, în vizită, mânca o grămadă de dulciuri.
Lia: Din partea lui, era de așteptat. Aveai întotdeauna suficiente dulciuri?
Lucian: Suficiente pentru el, nu cred, însă, de obicei aveam întotdeauna, destule; îmi plăcea să fiu pregătit, pentru orice eventualitate. Dar Nis tot mă lăsa fără dulciuri...
Lia: Și atunci îi plăceau tot așa de mult?
Lucian: Mai și întrebi? Evident! Altfel cum?! Cred că el întotdeauna a fost așa, de când se știe și nici nu dă semne că s-ar schimba.
Lia: Ai dreptate. E incorigibil.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.