Crizantemă – floarea deznădejdii...

Crizantemă – floarea deznădejdii
Cu parfumul tău trist şi amar
Că-i aproape răsuflarea iernii
Îmi aduci aminte iar şi iar.

Floare enigmatică şi pură,
Palid semn al verii ce s-a dus –
Spune-mi, de ce-n lumea asta dură
Nici tandreţi nici sentimente nu-s?

Tu, regina frunzelor de-aramă,
Tu, cea sărutată de zăpezi,
Spune-mi de ce sunt cuprins de teamă
Când s-aşterne bruma prin livezi.

Crizantemă – floare solitară
Tu, ce înfloreşti când pomii mor,
De ce mă cuprinde-n fapt de seară
De trecutul mort atâta dor?

Floarea tinereţilor apuse,
Crizantemă – ultim vis aprins,
De ce îmi rămân mereu nespuse
Lacrima şi dorul meu nestins.

În grădina sufletului meu,
Pustiită straşnic de tristeţi,
Stai de-a pururi cu parfumul tău
Tămâind amare dimineţi.

Lăcrimând când gerul te va arde
Şi zăpada floare-ţi va păli,
Te-oi culege şi te-oi pune-n suflet
Şi-mpreună ne vom vesteji.

Crizantemă – floarea deznădejdii,
Floarea ceţii şi-a tristeţilor,
Sub troian de gheaţă când vei zace
Te-oi păstra în rana ochilor.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!