Albatrosul ucis

Cand dinspre pomi spre mare se rasucise vantul
Si-n catifeaua umbrei, nisipul amortea
L-a scos un val afara, cu grija asezandu-l
Pe-un cimitir de scoici ce stralucea

La marginea vietii clocotitoare-a marii
Sta nefiresc de teapan trufas, insa rapus.
Priveste inca parca talazurile zarii
Cu gatul gales indoit in sus.

Murdare si sarate-s aripile-i deschise
Furtuna ce-l izbise, ii canta-un surd prohod
Lucesc multicolore in juru-i scoici ucise
Al caror miez caldurile il rod.

De valuri aruncate, pe tarmul sec si tare
Murira fara lupta sclipind acum bogat
Le tulbura lumina lor alba, orbitoare
Aripa lui cu mal intunecat...

Deasupra tipa-n aer dansand in salturi bruste
Sfidand nemarginirea un tanar pescarus
Razboinicul furtunii zvarlit intre moluste
Rasfrange-n ochiul stins, un nou urcus!

Cand briza se-nteteste aripa-i se-nfioara
Si reinviat o clipa de-un nevazut indemn
Iti pare ca zbura-va din nou ultima oara
Spre-un cimitir mai sobru si mai demn.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Marcel Talpeanu
Votează! | Copiază!