Dublă baladă

Iubiţi, de-aceea, cât vă place,
Fiţi veseli şi petrecăreţi,
Că pân' la urmă, orice-aţi face,
Capetele vi le pierdeţi.
Nerozi ajung cei prea iubeţi:
Salmon căzu-n idolatrie,
Samson în tagmă la orbeţi.
Ferice-i care nu le ştie!

Orfeu, care din flauturi
Şi din cimpoi da zvon vrăjit,
De câinele cu patru guri,
Cerber, aproape fu-nghiţit.
Narcis, că prea mult şi-a iubit
Chipul cel plin de gingăşie,
În puţ adânc s-a prăbuşit.
Ferice-i care nu le ştie!

Sardana, cavalerul care
Creta în lupte-a cucerit,
Îşi puse strai de ţesătoare,
Printre muieri, la războit.
David, crai şi profet vestit,
La băi o coapsă durdulie
Văzând, pe Domnul l-a hulit.
Ferice-i care nu le ştie!

Amon căzu în dezonoare,
(Cică plăcinte a mâncat),
Cu Tamar, ce ruşine mare,
Chiar sora lui, urcând în pat.
Irod, (nu-s basme), l-a scurtat
Pe Sânt Ioan de scăfârlie,
Doar pentru danţuri şi cântat.
Ferice-i care nu le ştie!

De mine, bietul, să mai zic:
M-au bătut gol, ca pe-un mişel,
Ca rufa-n râu, n-ascund nimic.
Cine mi-a dat amaru' acel
Decât Catrina de Vaucelles?
Noel, când luam pe scăfârlie,
La praznic fu părtaş şi el.
Ferice-i care nu le ştie!

Dar tinerelul ăsta oare
De fete crezi că s-ar lăsa?
Nici de l-ai arde la frigare
Ca pe-un călar pe mături, ba!
Prea-s dulci şi au pe vino-'ncoa'.
Dar să le crezi, e nebunie,
Blonde ori brune-s tot aşa.
Ferice-i care nu le ştie!

poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!