Când toate pier
motto:,, Nu spera și nu ai teamă''
m. Eminescu
Precum presară iarna fulgi de-argint
Pe adormitul, obosit ogor,
Așa s-or cerne-a timpului uitări
Peste necazurile care azi ne dor.
Și-un soare pal cu fața somnoroasă
Se va ivi pe cerul înnorat;
Anemice săruturi trimițându-ți,
Îți va-ngropa prin timpuri ce-ai uitat.
De ce să plângi când te-a lovit urgia,
Când totu-i dat să suferi liniștit?
De ce suspini? Căci lacrima ni-i dată
Doar pentru râs, ci nu pentru scâncit?
Când totu-i fum, când totu-i o poveste,
De ce să sorbi doar cupa cu amar?
Când totu-i o himeră ce dispare,
De ce să-ți faci din viață un tartar?
Pășește-ncet căci cerul te-ocrotește
Și nu căta la asprele furtuni
Ce bat la poarta vieții tale scurte,
Ci cată-n bucurii să le răzbuni!
Și cum lucește soarele l-amiază
Și-aprinde-n iaz a stufului tulpină,
Se-aprinde-atunci în sufletu-ți o sete
De viață, fericire și lumină.
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.