Balada lunilor
Ce-mi poți spune, tu, gerar
Cap de an, bob de cleștar?
O să minți din nou că anul
Va da belșug cu toptanul?
Sau șopti-vei pe-ocolite
Că ni-s zilele cernite
Că lumea e - cum e ea!
Și nu știi ce va urma?
Dar tu, parșiv făurar,
Plin de zloată și amar,
Cu miros de primăvară
Ce înșeală-n fapt de seară,
O să-ți cauți o scăpare
Dând vina pe ursitoare
Că tare te blestemară:
Nici iarnă, nici primăvară?!
Sfiosule mărțișor,
Plin de speranță și dor,
Ce faci pieptul să se-nfoaie
Când îți curg pe văi șiroaie,
Ce trezești dorințe-uitate
Și gânduri imaculate
Prins la mijloc ești, fârtate -
Iarnă ești, pe jumătate.
Somnorosule prier,
Ce-nverzești, zâmbind stingher:
Spune-mi, oare zarea noastră
Fi-va neagră, fi-va-albastră?
O, florar plin de candoare,
Îmbrăcat în strai de floare
Cobori raiul pe pământ
Dar te pierzi curând în vânt.
Ce-mi poți spune, cireșar,
Cu aroma-ți de mărar,
Cu cântec de ciocârlii:
Mai poți da, tu, bucurii?
Furiosule cuptor,
Ce strângi holdele de zor
Și stârnești patimi nebune,
Dor de ducă în genune
Nu ești frate nimănui
Decât, poate, soarelui,
Care ți-a lăsat zălog
Bun tovarăș: vărul foc.
Dar tu ce-o să spui, gustar
Cu surâsul tău de jar
Cu miros de pajiști arse
Și cu frunzele-ți prăfoase?
N-o să poți spune ceva,
Fiindcă asta-i soarta ta:
Să-nfiripi mereu tristeți
Și pâcloase dimineți.
Ce-mi poți spune, tu, răpciune,
Lucruri rele, lucruri bune?
Despre bogăția-ți mare,
Despre-a omului sudoare.
Dar tu, galben brumărel,
Cu miros de tulburel -
Cu chiote deșuchiate
Și cântece deochiate
Blestemat ești, ca să treci
Prin livezi și pe poteci,
Prin pădure, prin grădină,
Doar pe covor de rugină.
Mocirlosule brumar,
- Frate bun cu făurar -
Nu ești de nici o ispravă:
Umpli gândul de otravă.
Hei, tu, bătrână indrea,
Unde-i inocența mea?
Und' ți-s sărbătorile
Ce-mi îmbătau zilele?
Tu, gerar și făurar
Toate, toate-s în zadar.
Mărțișor și tu, prier
Toate visurile pier.
Voi, florar și cireșar:
Inima bate mai rar.
Tu, aprinsule cuptor
Nu mă mai minți de zor
Toate speranțele mor.
Tu, gustar și tu, răpciune
Tăcere! N-aveți ce spune.
Brumărel, brumar, indrea
Toate plecați undeva,
Unde tinerețea mea
S-a zdrobit de-un ciob de stea...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Votează! | Copiază!
| mara voinas [din public] a spus pe 10 septembrie 2011: |
| ...Adica, asta-i trecerea! Miscare; vartejul timpului, spirala!... Dar, sa nu uitam ca viata s-a nascut din miscare!... Totul e-n continua miscare!... |
| C. Erber [din public] a spus pe 11 septembrie 2011: |
"să nu uităm că viața s-a născut din mișcare!..."
Așa ceva
nu se poate uita.
Sexul presupune
o anumită gimnastică.
Dar tot nu pricep
din ce cauză
două luni importante
ale Recoltei
(august și septembrie)
nu au "nimic de spus"
în calendarul ioachimian |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 11 septembrie 2011: |
| Poezia asta miroase a St. O Iosif (ceea ce poate fi de bine) Greseala de compozitie: cate o strofa trebuia alocata fiecarei luni. Calendarul e complet. Gustar - august; Rapciune - septembrie. Numeri ca Pristanda, Cerbere. Un Pristanda care nu da socoteala banilor publici cheltuiti, ci a banilor din bugetul "fameliei mari" irositi pe muieri, pe sprituri si pe almanahe si cotidianuri (pentru intretinerea si tonifierea muschiului cultural). |
| Toma Alimoș [din public] a spus pe 11 septembrie 2011: |
Coane Daniele,
Cerber are dreptate. Că gustar e august iar răpciune, septembrie, asta știe tot prostul. Dar, din motive de rime, autorul scre:
"Tu gustar și tu răpciune,/ Tăcere! N-aveți ce spune!"
Stângăcia de mai sus nu "miroase a Șt. O. Iosif" ci a cu totul altceva.
La asta s-a referit Cerber, care, cu cei șase ochi ai săi vede perfect.
În vreme ce tu, mistuit de un profund narcisism, și înzestrat cu ochelari de cal, comentezi textele fără să le citești până la capăt |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 13 septembrie 2011: |
| Faimosule haiduc originar din Tarile de jos, in strofa finala, nici o luna nu are "nimic de spus". Primele doua trec in zadar, urmatoarele doua sunt neprielnice visurilor, a cincea si a sasea incetinesc bataile inimii (si ale trairii), luna lui cuptor calcineaza sperantele s.a.m.d. Asa ca ochiul vigilent a lui Cerber a vazut cuvantul "tacere" asociat unor luni (8,9) fara sa detecteze "ideea" de tacere (de absenta a intamplarilor care sa ne "umple" viatza) care e cuibarita in corpul invizibil (temporal) al fiecarei luni. |
| Toma Alimoș [din public] a spus pe 15 septembrie 2011: |
Domnule Daniel! Eu nu sunt haiduc din Țările de Jos (nu de jos). Mă confundați cu vreun belgian sau olandez.
Eu sunt haiduc din Țara de Jos. Dar și în Țara de Jos, vreau ca poezia să fie la înălțime. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 15 septembrie 2011: |
| In tzara de jos (fiindca trebuia sa poarte un nume i s-a zis Romania) pretentiile sunt mari si realizarile mici. De aia e situata astfel (jos) in clasamentele consacrate unor aspectele pozitive din viatza unei natiuni(nivel de trai, de civilizatie, de educatie etc.). PS. Imi place stilul dvs. hermeneutic. Nu-mi raspundeti la obiectia formulata, ci in maniera deviationista a d-lui Cerber (a carui acuitate critica o apreciati mai mult decat e cazul) imi "corectati" o inexactitate terminologica (aia cu Les Pays-Bas), premeditata de altfel, dupa care improvizati un joc facil de cuvinte: Tara de Jos si poezia de sus. Aveti grija! Daca poezia e "prea sus", s-ar putea sa nu aveti abilitati de alpisnist intelectuala pt. a va catzara pana la ea. Inabilitatea pe care o reprosati poetului (care impune "tacere" celor doua luni), nu e autorului, ci a lectorului. A propos de confuzii: in "analiza" dvs. confundati intentia cititorului cu cea a autorului. |
