Prima zi de școală
După luni de plictiseală, zile, nopți caniculare,
Printre halbe, mahmureală, pe la munte, pe la mare,
Văd aiurea într-un ziar, vestea aia mai nasoală
Desenată de tipar:"MÎINE-I PRIMA ZI DE ȘCOALĂ!"
Pe-o terasă, sub umbrele, cu fetițe decoltate,
Arătând precum și ele,-n anu' trei de facultate,
Ca-m gândit de două ori, ambele la tata doar,
Prezentându-mă în zori, să nu-l văd pe dracu' iar,
Fi'nd în școală cunoscut și cu ani buni de vechime
Într-a patra, c-au sărit, toți din clasa mea pe mine,
Însă cu mai mult respect, parcă și un pic de teamă,
Lucru ce-l găsesc corect, nefiind de-aceeași seamă ;
Ce mai vâlvă! Ce pupici! Eu, mai mare printre ei,
Se mirau și-a' lor mămici ca de zmeul între zmei,
Nu mai zic de-nvățătoare ce m-au străns cu drag la piept
Și de doamna directoare, c-am putut să mă deștept,
Iar în clasă, prima oră, fără să mă sinchisesc,
Cu-o excepție minoră, fui lăsat să și vorbesc,
Chiar mai mult, mă ascultau, și nu spun istorioare,
Pedepsit n-am fost să stau, un minut, doar, în picioare,
Și apoi, ca niciodat', nimeni nu m-a luat de prost,
Dup-atâta repetat știind toate pe de rost,
Mai cu seamă că, a patra, așa mult ce mi-a plăcut,
De cinci ani, tare ca piatra, altceva nu am făcut,
Că și tata-i mândru tare, intelectual agrar,
Numai mama vise are, la liceu să fiu măcar
Pe un post de profesor, cu probleme mai ușoare,
Nu cum am, ca-nvățător, pe la clasele primare.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.